Ultima oră
Restricții de circulație pe DN6

Restricții pe DN 6, între Orșova și Topleț. De miercuri, 14 octombrie, încep lucrările la podul peste Valea Cernei, situat la limita județelor Mehedinți și Caraș-Severin. Circulația se va desfășura alternativ, pe un singur sens de mers.
Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Craiova, intervențiile vizează înlocuirea dispozitivelor de acoperire a rosturilor de dilatație ale podului.
Pe durata lucrărilor, traficul va fi dirijat cu ajutorul semafoarelor electrice, astfel că șoferii vor trebui să aștepte pentru a traversa zona în care se intervine.
„Pe durata lucrărilor, circulația rutieră se va desfășura alternativ, pe un singur sens de mers, fiind dirijată cu ajutorul semafoarelor electrice”, au transmis reprezentanții DRDP Craiova.
Drumarii le recomandă conducătorilor auto să circule cu prudență și să ia în calcul un timp suplimentar pentru deplasare.
„Recomandăm conducătorilor auto să circule cu prudență în zona lucrărilor, să respecte semnalizarea rutieră temporară și să ia în calcul eventuale întârzieri”, precizează DRDP Craiova.
Vizualizări: 91
