Actualitate

Reacția primarului din Motru după acuzațiile făcute de Jianu

Tensiuni majore în Motru după ce mii de apartamente și instituții au rămas fără căldură. Reacționând la criticile fostului primar PNL, Gigel Jianu, primarul social-democrat Cosmin Morega a subliniat că a solicitat sprijin guvernamental pentru a porni UATAA.

“Jianu spune, întotdeauna, lucruri trăznite, dar chiar întotdeauna, de dimineața până seara, aș vrea să-i aduc aminte următorul aspect. Sistemul de termoficare din municipiul Motru, întotdeauna, a avut de suferit, când guvernul a fost condus de PNL. Deci, când guvernul PNL a existat, sistemul de termoficare din Motru a avut de suferit. Și-i aduc eu aminte: 2020-2021, când premier era domnul Cîțu, ministru domnul Vâlceanu, m-am certat, cred că, cu toată lumea de la toate ministerele, mi-am pus în cap toți oamenii și abia am obținut cu greu 5 milioane de lei ca să putem da drumul la sistemul de termoficare, cu întârziere.Iar acum, în 2025-2026, suntem în aceeași situație cu guvernul PNL. Da, este adevărat că Jianu suferă de faptul că și-au dat demisia, exact ca șobolanii, membrii PNL, care luau 2.000 de lei pe lună pentru Consiliul de administrație și directorul Drăghici, și-a dat demisia, nu a fost demis, cum a mințit pe rețelele de socializare și a scos în spațiul public, din cauza faptului că au terminat și banii, atunci de la primărie, de la guvern și subvenția primăriei, peste 120 de miliarde, n-au crezut că va funcționa pe perioada verii, când e apă caldă disponibilă, și-au fugit toți. Iar acei prieteni care consideră dumneavoastră că sunt prieteni sau membri de partid au fost singurii oameni care, după ce au luat legătura cu toți specialiștii care au avut bunăvoința să facă parte din Consiliul de Administrație, să preia conducerea societății, au lăsat-o, ca și pe Direcția Publică Motru, într-un colaps total”, a spus primarul municipiului Motru, Cosmin Morega, în presa locală.

Vizualizări: 3,083

Alte articole din Actualitate:

Citește și: