Ultima oră
Protest de amploare, luni, în București

Sindicaliştii din administrație au anunțat că vor protesta, luni, în Capitală.
Motivul protestului este legat de nemulțumirea lor privind măsurile anunţate de Executiv care, spun aceștia, vor duce la un blocaj generalizat în acest sector de activitate.
Începând de la ora 10.00, protestatarii se vor aduna în Piaţa Victoriei, unde vor sta până la ora 13.00. Apoi, se vor deplasa pe traseul: Piaţa Victoriei – Şos. Berzei – Buzeşti – Str. Vasile Pârvan – Pod Haşdeu – Str. BP Haşdeu – Bd. Naţiunilor Unite – Parc Izvor, în intervalul 14.00 – 15.00 fiind programată o adunare publică la Palatul Parlamentului.
”În cazul în care prim-ministrul nu va renunţa la politicile adoptate «din pix» şi fără fundament real, protestele organizaţiilor noastre vor continua şi se vor radicaliza, culminând cu greva generală în sector, pentru că drepturile şi interesele legitime ale angajaţilor în faţa unor măsuri abuzive, care ameninţă stabilitatea funcţiei publice şi calitatea serviciilor publice oferite cetăţenilor, trebuie apărate”, transmiteau sindicaliştii la începutul acestei luni, arată news. ro.
Aceștia doresc respectarea drepturilor fundamentale: la muncă, la stabilitate şi carieră în funcţia publică, la condiţii de muncă decente, la negociere colectivă şi autonomie locală, eliminarea mandatelor temporare şi a testărilor periodice impuse funcţionarilor publici, măsuri care ar conduce la politizarea administraţiei şi la destabilizarea resursei umane, respectarea stabilităţii şi predictibilităţii funcţiei publice, prin respingerea modificărilor la Codul administrativ ce încalcă dreptul constituţional la muncă, în special cea privind crearea forţată a jumătăţii de funcţionar public pe posturi ocupate.
Vizualizări: 65