Politică
Program de mentorat lansat în Gorj de prof. dr. Ioan Sîrbu
Medicul gorjean Ioan Sîrbu crede că votul tinerilor pentru un candidat populist la primul tur al alegerilor prezidențiale poate fi cauzat și de faptul că societatea a promovat modele greșite, mai ales prin intermediul rețelelor sociale.
„Tinerii sunt dezorientați. Modelele pe care le întâlnesc sunt diverse, dar nu întotdeauna cele mai bune. Lipsa unor repere clare și deficiențele din sistemul de învățământ contribuie la această criză”, explică acesta.
Pentru a răspunde acestor nevoi, Dr. Sîrbu propune un program de mentorat care să conecteze tinerii din Gorj cu profesioniști de succes din diverse domenii. „Am contactat medici, ingineri, specialiști IT, profesori – oameni realizați, mulți dintre ei gorjeni care au reușit să își realizeze cariere remarcabile. Vrem să ne întâlnim cu tinerii, să le povestim cum am reușit noi și să le arătăm cum pot și ei să reușească”, a spus medicul militar, care candidează pe 1 decembrie la Camera Deputaților în Gorj, cu susținerea Partidului Național Liberal.
Dr. Ioan Sîrbu este general maior în rezervă, medic primar stomatolog, specialist în chirurgie oro-dentară, profesor universitar și doctor în științe medicale. De-a lungul carierei, a ocupat funcții de prestigiu precum comandant al Institutului Medico-Militar din București, comandant al Spitalului Universitar de Urgență Militar Central și șef al Direcției Medicale a Ministerului Apărării Naționale. De asemenea, este membru de onoare al Academiei de Științe Medicale din România.
Printre cei care s-au alăturat inițiativei lui Dr. Sîrbu se numără personalități de renume precum profesorii Beuran și Ceaușu, originari din Gorj. „Aceste modele autentice pot inspira tinerii să-și urmeze visurile și să-și construiască un viitor aici, acasă”, spune Dr. Sîrbu.
El subliniază că succesul nu înseamnă doar carieră, ci și contribuția la comunitate. „Trebuie să avem grijă de tineri. Pe lângă modele și educație, trebuie să le oferim posibilitatea de a rămâne aici, în Gorj. Mulți tineri au plecat, îngrijorați de lipsa oportunităților și de sistemul de sănătate. Trebuie să schimbăm asta”.
Programul de mentorat propus de Dr. Sîrbu este doar o parte din viziunea sa mai amplă pentru județul Gorj. Scopul său este de a crea un mediu în care tinerii să fie inspirați, sprijiniți și motivați să rămână în județul natal.