Ultima oră
Primele două pasaje subterane din Târgu Jiu, gata în 2027. Anunțul primarului Romanescu

Termen pentru finalizarea primelor două pasaje subterane din Târgu Jiu! Primarul Marcel Romanescu a anunțat că lucrările de la Colegiul Național „Tudor Vladimirescu” și Piața Centrală ar urma să fie încheiate spre sfârșitul anului 2027. Cele două pasaje vor găzdui, după finalizare, inclusiv magazine și galerii de artă.
Edilul a explicat, într-o emisiune la Radio Infinit, că lucrările sunt complexe, dar se desfășoară într-un ritm susținut.
„O mare parte din cei care comentează au impresia că acolo se vine cu excavatorul, se face groapa și se toarnă dintr-o dată tot ce se întâmplă pe sensurile giratorii. Lucrarea e foarte amplă. Am avut parte de o firmă extrem de serioasă”, a declarat Marcel Romanescu.
Potrivit primarului, circulația rutieră va putea fi reluată înainte de finalizarea tuturor amenajărilor subterane.
„Spre sfârșitul lui 2027, primele două sensuri giratorii vor fi finalizate. La 4 luni de când se toarnă placa, se va da drumul la trafic. Se lucrează permanent. Nu se oprește șantierul. Dacă vom avea zăpezile din 2019 nu poți decât să stopezi. Dar dacă avem precipitații ca în perioada aceasta, oamenii vor lucra. Interesul e să termine cât mai repede”, a precizat edilul.
Valoarea estimată a celor trei pasaje subterane din centrul municipiului este de 60 de milioane de euro.
Vizualizări: 153
