Ultima oră

Primarul din Motru, apel disperat la premierul Bolojan

Uzina de termoficare de la Motru se confruntă cu lipsă acută de combustibil și riscă să se închidă, pentru că furnizorii refuză să mai livreze combustibil până la achitarea datoriilor restante.

Primăria Motru a făcut deja eforturi financiare considerabile pentru a menține sistemul funcțional: „Am alocat până acum un milion de lei în avans pentru cărbune – adică subvenția noastră pe trei ani de zile. Guvernul știa situația. Am făcut demersuri ca să obținem sprijin. E o problemă de ani de zile. Mă doare că premierul cunoaște situația. A fost și el primar. Și dacă ne uităm la Oradea, acolo au fost cele mai mari subvenții”, a afirmat edilul Cosmin Morega, la Realitatea Plus.

Primarul face apel la premierul Ilie Bolojan, pentru a salva societățile de termoficare. 

„Toată zona Olteniei suntem în pericol să rămânem fără căldură. Și aici vorbesc de municipiul Motru, de Drobeta-Turnu Severin, de Craiova, de toate zonele care încă mai avem sistem centralizat, adică încălzire și apă caldă. Cu greu am reușit să trecem iarna. Nu este atât de simplu”, a declarat Morega.

Edilul atrage atenția că, în condiții de ger extrem, sistemul riscă să cedeze complet: „La minus 10 grade, vă dați seama că nu va mai putea porni această centrală. De această uzină depind 4.000 de apartamente, 15.000 de suflete, școlile, grădinițele. Vorbim de o problemă socială gravă.”

 

 

Vizualizări: 161

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: