Politică

Primarii se tem că recensământul îi lasă fără bani

Funcționarii primăriilor din Gorj merg din poartă în poartă pentru a convinge oamenii să se autorecenzeze. Miza este să se declare cât mai mulți cetățeni în localitățile respective, pentru ca localitatea să nu fie retrogradată și să piardă bani.

De exemplu, dacă cineva are buletin de Târgu Jiu, dar locuiește efectiv în casa de la țară, trebuie să se declare acolo. Funcționarii care vor face recenzarea în Târgu Jiu au fost instruiți însă să convingă cât mai mulți oameni să declare că locuiesc aici, chiar dacă practic stau mai mult în străinătate sau în alte localități. Iar asta se întâmplă în toate localitățile.

Termenul limită pentru autorecenzarea online a populației, fixat inițial pentru 15 mai, se prelungește cu două săptămâni. Decizia anunțată vineri de Institutul Național de Statistică vine ca urmare a numărului mare de chestionare completate, în special în ultima săptămână, pentru Recensământ 2022.

Peste 8.4 milioane de persoane au completat chestionarele de autorecenzare, începând din 15 martie. În ultimele zile, media de chestionare finalizate, aproximativ 450.000 zilnic, a fost de 4 ori mai mare decât cea obișnuită.

Până în 27 mai, vor funcționa atât autorecenzarea simplă, cât și cea asistată, asigurată prin intermediul primăriilor.

Vizualizări: 1,314

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: