Social

Primăria dă zeci de mii de euro pentru transportul elevilor din oraș 

Primăria orașului Turceni a alocat aproape 178 mii lei, adică circa 36 mii euro, pentru serviciile de transport a elevilor din localitate. Contractul a fost atribuit unei societăți din comuna gorjeană Bîlteni. 

Este vorba de transportul elevilor pe rutele Strâmba Jiu/Valea Viei-Turceni și retur, pentru 69 de elevi de la liceu și școlile profesionale, Strâmba Jiu-Turceni și retur, pentru 27 de elevi de la învățământul primar care au program dimineața, și pentru tot atâția elevi și pe același traseu pentru cei care au program după-amiaza. 

Un alt traseu care va fi asigurat de acest operator este Strâmba Jiu-Turceni și retur, pentru 41 de elevi de gimnaziu. Va asigura transportul și pentru cel de la Sucursala Electrocentrale Turceni la Liceul Tehnologic Turceni, în acest caz pentru 24 de elevi care efectuează practica patru zile din săptămână. Operatorul va mai asigura transportul și pe ruta Stolojani-Turceni și retur, pentru 19 elevi, precum și pe traseul Turceni de Jos-Gară-Turceni și retur, pentru 48 de elevi. 

Contractul, care prevede parcurgerea a aproape 30.000 de km, a fost încheiat recent și este aplicabil până la sfârșitul acestui an, exceptate fiind perioadele în care elevii sunt în vacanță. 

Vizualizări: 666

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Social:

Citește și: