La modă
Prăjituri delicioase la schimb cu hrană pentru animale

O tânără din județul Gorj vine cu „o ofertă” de nerefuzat! Ea oferă câte un platou cu prăjituri de casă celor care vin în ajutorul câinilor fără stăpân, care sunt ținuți în adăposturile publice, sau se află în grija asociațiilor de profil.
Iubitorii de animale, dar și de dulciuri pot să contribuie cu mâncare sau diferite tratamente pentru animalele fără stăpân.
„Ofer prăjituri delicioase în schimbul unei fapte bune!
Fac cu drag prăjituri de casă și vreau să le ofer în schimbul a 1 sau 2 platouri pentru cei care vor să contribuie cu boabe de calitate pentru câini, vaccinuri sau deparazitări.
Mă impresionează mult cazurile acestor suflete lăsate pe drumuri, așa că dacă ajuți un cățel – fie și indirect – ai deja un loc în inima mea. Livrez în Logrești sau stabilim împreună cum facem schimbul.
Trimit poze cu prăjiturile și discutăm ce îți dorești – totul e făcut cu grijă și ingrediente bune!”, este mesajul transmis de Mădălina.
Vizualizări: 391