Ultima oră

Planul de restructurare a Complexului Energetic Oltenia va trebui renegociat

Planul de restructurare a Complexului Energetic Oltenia va trebui renegociat cu Comisia Europeană și încercăm să obținem o aprobare în vara anului 2026, pentru ca în toamnă CEO să poată accesa bani din Fondul de Modernizare, a declarat, sâmbătă, președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu.

Bogdan Chirițoiu a susținut că renegocierea planului de restructurare a CEO va fi prioritate pentru instituție.

'Bun, pentru noi asta va fi prioritate, pentru că asta trebuie renegociat și încercăm să obținem o aprobare a Comisiei pe planul de restructurare undeva prin vară, pentru ca CEO să poată să acceseze bani din Fondul de modernizare, care are două momente de selecție. Are o selecție în primăvară și are una în toamnă, și atunci vrem să o prindem pe aia din toamnă, mi se spune. Desigur, ne uităm și la cum se implementează programe de restructurare care aparent merg bine și care sunt în derulare, nu sunt în întârziere, cum era cel de la CEO. Ne uităm la TAROM și la crearea Carpatica, dacă înlocuiește CFR Marfă, care intră lichidare și activitatea de transport de marfă e preluată de o nouă companie numită Carpatica', a adăugat șeful instituției.

Vizualizări: 522

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: