antiVirale

Petrecere câmpenească la Câlnic, în această zi de mare sărbătoare

În fiecare an, pe 6 august, creştinii prăznuiesc Schimbarea la Faţă a lui Iisus Hristos, care are drept semnificaţie momentul în care apostolii Mântuitorului, aflaţi pe muntele Tabor, s-au convins că acesta nu este doar un proroc al lui Dumnezeu, ci Fiul Său.

Sărbătoarea Schimbarea la Față a Domnului datează de la începutul secolului al IV-lea, atunci când Sfânta Împărăteasă Elena a zidit o biserică pe muntele Tabor. În documente, sărbătoarea începe să fie menționată din prima jumătate a secolului al V-lea, iar mai târziu s-a generalizat odată cu hotărârea luată de Papa Calist III. În calendar ortodox 2022, ziua este însemnată cu cruce roșie pe data de 6 august.

În comuna gorjeană Câlnic va fi astăzi o mare petrecere câmpenească. ”Nedeia satului Pieptani sau Probojenia, așa cum o numim noi, este o sărbătoare câmpenească de la noi, care se pierduse cu ani în urmă. Noi am reluat-o și așteptăm sâmbătă, 6 august, toți localnicii la Gorunul de la Pieptani acolo unde se organizează Nedeia și invităm să fie alături de noi la această sărbătoare și foarte mulți comercianți” , a declarat Dumitru Vulpe, primarul din Câlnic.

De asemenea, la Logrești va avea loc “Hora din străbuni”.

Vizualizări: 1,659

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din antiVirale:

Citește și: