Ultima oră
Panică în învățământ! Riscă să rămână fără locuri de muncă

Aproape fiecare al cincilea profesor din județul Gorj riscă să rămână fără loc de muncă din toamnă. Cel puțin asta transmite Alin Badea, reprezentant al Uniunii Sindicatelor Libere din Învățământ Gorj, care avertizează că aplicarea actualei legislații în învățământul preuniversitar ar putea duce la eliminarea a peste 17% din posturile cadrelor didactice, generând un val de incertitudine fără precedent în sistem.
„Sunt peste 600 de profesori care nu vor mai avea un loc de muncă în urma aplicării legislației în domeniul învățământului preuniversitar. Dacă nu mai sunt îndeplinite acele criterii minimale noi clasele de desființează pe loc. Ne vom trezi cu multe clase la simultan sau clase cu 40 de elevi. Cel mai mult vor avea de suferit copiii. În același timp vor pleca profesori cu mare experiență. Unde se mai pot angaja acum după ce au predat 15 – 20 de ani? Cerem blocarea acestei legi sau din toamnă vom fi mai puțini”, a transmis în presa locală, Alin Badea, sindicalist.
Vizualizări: 403
