Ultima oră
O statuie importantă din Târgu Jiu va fi relocată

Statuia lui Constantin Brâncuși va fi relocată din fața Casei de Cultură, direct în fața Primăriei municipiului, după ce Consiliul Local a aprobat mutarea de principiu. Viceprimarul Adrian Tudor a transmis că Primăria Târgu Jiu va discuta cu un arhitect chiar în această săptămână pentru a întocmi documentația necesară demarării proiectului.
„Dorim să aducem statuia în fața Primăriei, unde va fi mai vizibilă și mai bine valorizată, acolo deja nu mai are personalitate. În anii 70- 80 era altfel zona. Acum, sunt acolo noii stâlpi de troleu, cu rețeaua din alt proiect european, mai corect este să fie adusă în fața primăriei.
Este o lucrare de artă semnată de Ion Irimescu, un simbol al sculpturii românești, iar Brâncuși este patronul spiritual al Târgu Jiului”, a spus în presa locală, Adrian Tudor.
Vizualizări: 207
