Ultima oră

Nicușor Dan se spală pe mâini de austeritatea lui Bolojan. Se putea și fără majorarea TVA

Președintele Nicușor Dan se spală pe mâini de pachetul fiscal prin care Ilie Bolojan i-a sărăcit pe români. Șeful statului, matematician de formație, susține că a avut o serie de discuții cu specialiști din instituțiile de resort, iar calculele au arătat că deficitul putea fi redus pe alte căi.

 

Într-o emisiune TV, Nicușor Dan a oferit o explicație privind celebrul său angajament scris din campania pentru prezidențiale, potrivit căruia TVA nu va crește.

„Când am făcut promisiunea și când am numit prim-ministrul, vă aduceți aminte că a fost cam o lună între preluarea mandatului și numirea Guvernului. În acea lună am discutat cu foarte multă lume din structurile statului, de la Ministerul Finanțelor, din diferite locuri unde se cheltuiau banii, de la Ministerul Fondurilor.

Am venit cu o schemă, o structură de buget național, cu niște măsuri care, în opinia mea, puteau reduce deficitul fără să fie crescut TVA-ul, pentru că o creștere a TVA însemna creșterea de prețuri și scăderea cu cam 10% a puterii de cumpărare a românilor, ceea ce este foarte important,” a afirmat Nicușor Dan.

Sursa: Realitatea.net

Vizualizări: 817

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: