Ultima oră

Nici ofertele speciale nu mai salvează turismul din Gorj

În fața unui sezon marcat de absența vizitatorilor, președintele Asociației Concesionarilor din Rânca trage un semnal de alarmă și își suspendă activitatea hotelieră, invocând dezinteresul autorităților județene pentru dezvoltarea zonei.

 „Bineînțeles că am rămas cu pensiunea închisă, pentru că nu s-a legat nimic de nicio ofertă. Am pus oferte, prețul cartelei de pe pârtie, prețul cazării depășește 200 de lei, dăm și mic dejun. Iar în ziua de Paște, bineînțeles că n-am înțeles, până la urmă, nici pe ce bază se vor duce pe pârtie gratuit turiștii din Rânca, pe baza bonului fiscal de la cazare, pe bază de buletin, pe încredere? Mă rog, s-au lăudat ei. Dar e o publicitate, eu n-am nimic împotriva situației create, numai că trebuie să știe toată lumea că Rânca, dacă nu se face nimic, în continuare, cu ea, va muri. Am tot dat semnale. Păi nu putem să aducem Rânca ca destinație așa, când noi, acum, de Paște, n-avem asfalt care să ducă la biserică. Deci asta este o chestie. Cum să vină turiștii la 10 lei litrul de motorină? Doar căruțul de la Kaufland nu s-a scumpit de 35 de ani. Nu mai vreau să intru în amănunte, cert este că, cu mici excepții, trei-patru locații sau vreo două-trei cabane private ale lor, care vin cu familiile și cu astea, probabil că o să fie în Rânca. În rest, majoritatea închise”, spune în presa locală, Constantin Pănescu.

Vizualizări: 54

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: