Actualitate
Guvernul pregătește „resetarea” sectorului energetic: restructurări, tăieri de cheltuieli și profesionalizarea conducerii companiilor de stat

Programul de guvernare anunță o reformă în domeniul energiei, cu un plan amplu de reorganizare a companiilor din portofoliul Ministerului Energiei. Documentul prevede reduceri de personal administrativ, tăieri de cheltuieli și măsuri ferme pentru profesionalizarea conducerii companiilor energetice aflate în dificultate.
Potrivit programului, cheltuielile administrative, inclusiv cele cu personalul TESA și conducerea, vor fi reduse cu 20–30%. Vor fi eliminate cheltuielile de protocol și sponsorizările nejustificate, iar angajările „nespecificate” vor fi stopate. Printre măsurile majore anunțate se numără și fuziuni strategice, precum comasarea Electrocentrale Grup cu ELCEN și integrarea Institutului de Cercetare pentru Mine pe Lignit în Complexul Energetic Oltenia.
Fiecare companie de stat va fi evaluată anual pe baza unui tablou de bord cu indicatori de performanță. Membrii consiliilor de administrație care nu îndeplinesc obiectivele vor putea fi revocați, iar bonusurile, primele de vacanță și alte beneficii considerate nejustificate vor fi eliminate.
Guvernul promite o conducere depolitizată în companiile energetice: selecție deschisă, contracte de performanță și aliniere la standardele internaționale ale OCDE. Numărul membrilor din consiliile de administrație va fi redus, iar funcțiile atribuite pe criterii politice vor fi eliminate.
O atenție deosebită este acordată companiilor aflate în faliment sau reorganizare, precum Compania Națională a Huilei Petroșani, RADET și Complexul Energetic Oltenia (CEO). În cazul CEO, guvernul propune renegocierea planului de restructurare pentru a corela închiderea treptată a capacităților pe cărbune cu dezvoltarea unor noi unități de producție pe gaze, energie solară, stocare și biomasă.
Pentru a reduce dependența de importuri, România va miza pe creșterea producției interne de energie, cu accent pe nuclear, hidro, regenerabil, dar și petrol și gaze. Centralele pe cărbune vor fi modernizate pentru a putea funcționa hibrid – folosind biomasă, hidrogen sau energie solară. Totodată, unele termocentrale și exploatări de lignit vor fi puse în conservare pentru a constitui o rezervă strategică de capacitate, activabilă în situații excepționale și subvenționată ca obligație de serviciu public.
Programul de guvernare marchează o schimbare clară de direcție: de la risipe și decizii politice, spre eficiență, responsabilitate și independență energetică. Dacă planul va fi dus până la capăt, sectorul energetic românesc ar putea intra într-o nouă eră – una mai curată, mai profesionistă și mai puțin vulnerabilă.
Vizualizări: 1,392