Politică

Motru: Proiect pentru reducerea facturilor la încălzire

Consilierii PNL Motru au anunțat că vor iniția un proiect de hotărâre pentru reducerea cu 70% a prețului gigacaloriei.

”Ținând cont de problemele financiare ale concetățenilor noștri, aflați în imposibilitatea de a achita valoarea agentului termic, PNL Motru propune un preț de maxim 100 de lei/ Gcal pentru populație, o reducere de 70%, iar diferența până la prețul real de producere aprobat de ANRE + transportul să fie suportată ca subvenție de către U.A.T. Motru”, au transmis reprezentanții formațiunii. 

Sursa financiară identificată în buget este redevența plătită de către CEO pentru exploatarea perimetrelor miniere. 

“La acest moment, Primăria Motru plătește cea mai mică subvenție din țară, de doar 60 de lei, celelalte primării plătind sume cuprinse între 240 și 700 de lei. În acest sens, vom iniția un proiect de hotărâre de consiliu local”, a anunțat PNL Motru, pe Facebook.

Interesant este că cei de la UATAA au facturat greșit până acum, cu TVA 19% în loc de 5%, situația urmând să fie remediată.

Vizualizări: 1,853

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: