Ultima oră

Motru, o noapte fără apă

Furnizarea apei potabile va fi oprită, în noaptea de luni spre marți, în municipiul Motru. Aparegio va face lucrări de igienizare a rețelelor.

Aparegio Gorj S.A.- CED Motru anunță întreruperea furnizării apei potabile/presiune scăzută în data de 17.11.2025, începând cu orele 22.30 până la data de 18.11.2025 orele 06.00, în localitatea Motru.

Anunțul vine ca urmare a lucrărilor de purjare în presiune și igienizare a rețelelor de alimentare cu apă potabilă. Lucrările de spălare și igienizare urmăresc să asigure o calitate corespunzătoare a apei potabile și sunt o parte a activității desfășurate de Aparegio Gorj S.A. în cadrul mentenanței preventive.

”La reluarea alimentării cu apă în regim normal este posibil ca la robinete apa să înregistreze valori mai mari ale parametrului turbiditate. Recomandăm să nu se folosească apa în scopuri menajere până la limpezirea completă. Rugăm, de asemenea, consumatorii să ia măsuri de stocare a unor cantități de apă care să le acopere necesarul pe perioada anunțată”, a transmis operatorul.

 
 

Vizualizări: 223

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: