Ultima oră
Miruță merge la minister „cu capul sus și mânecile suflecate”

Radu Miruță, deputat USR de Gorj, a fost propus de colegii săi de partid pentru a prelua conducerea ministerul Digitalizării și Economiei. Anunțul a fost făcut chiar de acesta, printr-o postare publică în care își exprimă recunoștința, dar și determinarea de a livra rezultate concrete.
„Astăzi, colegii mei mi-au dat încrederea lor – și nu e puțin lucru. M-au propus pentru un minister greu, Digitalizare și Economie, dar mi-au dat și una dintre cele mai mari șanse de a schimba ceva cu adevărat în bine, pentru fiecare dintre noi”, a scris Miruță.
Miruță subliniază că are experiența și motivația necesare pentru a transforma promisiunile în realitate.
„Digitalizarea nu e un concept nou pentru mine. Am studiat-o, am lucrat în domeniu, am cerut altora să o facă. Acum a venit momentul să arăt că se poate. Să fac ceea ce până acum s-a tot promis.”
Parlamentarul de Gorj face trimitere la valorile care îl ghidează în acest nou pas: responsabilitatea față de familie, onoarea și integritatea în funcție publică.
„Am doi copii. Și cel mai mare obiectiv al meu este ca lor să nu le fie rușine nicio secundă că tatăl lor a fost ministru.”
Propunerea vine într-un context politic tensionat, dar și într-un moment în care digitalizarea administrației și redresarea economică sunt printre cele mai stringente nevoi ale societății românești.
Vizualizări: 780