Ultima oră
Mii de gorjeni ajung la UPU în fiecare lună

Peste 40.000 de gorjeni au trecut pragul Urgenței din Târgu Jiu în 2025, potrivit datelor oficiale făcute publice de Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu.
Chiar dacă numărul este impresionant, statisticile arată o scădere de aproximativ 5.000 de pacienți față de 2024.
Dintre totalul prezentărilor, aproximativ 5.600 au fost copii, ceea ce înseamnă că aproape unul din șapte pacienți ajunși la UPU a fost minor.
Conform raportului unității medicale, cele mai aglomerate luni din 2025 au fost:
Ianuarie – 4.040 pacienți
Mai – 4.182 pacienți
Iunie – 4.204 pacienți
Iulie – 4.245 pacienți
August – 4.316 pacienți (vârful anului)
Septembrie – 3.918 pacienți
Nici începutul lui 2026 nu a fost mai liniștit. În ianuarie, la UPU s-au prezentat 4.185 de pacienți, dintre care 433 au fost copii.
Medicii au tratat o gamă largă de afecțiuni: urgențe traumatice și chirurgicale, probleme cardiace și neurologice, politraume grave, afecțiuni ortopedice, boli respiratorii și victime ale accidentelor.
În același comunicat, reprezentanții spitalului atrag atenția asupra prezentărilor care nu reprezintă urgențe reale și care aglomerează inutil Unitatea de Primiri Urgențe.
„Volumul ridicat de cazuri determină, în unele situații, prelungirea timpilor de așteptare, mai ales în cazurile care nu reprezintă urgențe majore. Recomandăm să evitați prezentările în Unitatea de Primire a Urgențelor-SMURD dacă nu sunt o urgență. Pacienții trebuie să înțeleagă că medicul este cel care decide investigațiile medicale care se fac, nu solicită pacientul o anumită investigație medicală/radiologică”, au transmis reprezentanții spitalului.
De asemenea, conducerea unității recomandă ca, în situațiile în care simptomele nu sunt grave și nu există alte boli asociate, pacienții să apeleze mai întâi la medicul de familie sau la consultațiile din ambulatoriu.
„Prin respectarea acestor recomandări, putem contribui cu toții la menținerea unui flux optim de pacienți în spital și la prevenirea suprasolicitării UPU-SMURD și Secțiilor ATI”, se mai arată în comunicat.
Mesajul medicilor este clar: Urgența este pentru cazurile care nu suportă amânare, iar fiecare prezentare nejustificată poate întârzia intervenția în situații cu adevărat critice.
Vizualizări: 101
