Ultima oră
Microbuze noi pentru elevii din Tismana

Veste bună pentru elevii din Tismana! De anul viitor, ar putea avea noi microbuze școlare. Achiziția va fi făcută de Consiliul Județean Gorj.
Primăria are trei microbuze în dotare, în prezent, dar acestea sunt vechi de mai bine de 16 ani.
"Vreau să fac un anunț foarte important în ceea ce privește Liceul Tehnologic Tismana. Am semnat protocolul de depunere de către Consiliul Județean a unui proiect pentru achiziția de microbuze electrice. Orașul nostru are în dotare trei microbuze care sunt vechi, dinainte de 2010. Până maximum anul viitor, până începe școala, vom primi două microbuze electrice noi", a transmis primarul din Tismana într-un videoclip postat pe pagina sa de Facebook.
Vizualizări: 88
