Ultima oră
Mesajul unui sindicalist din CEO pentru viitorul ministru al Energiei: Ajutați-ne să primim banii!

Nominalizarea lui Dumitru Chisăliță la conducerea Ministerului Energiei este privită cu încredere, dar și cu așteptări mari de sindicaliștii din Complexul Energetic Oltenia. Jan Popescu, liderul Sindicatului Mine Energie, îl consideră un profesionist, însă spune că adevăratul test va fi modul în care acesta va aborda viitorul energiei pe bază de cărbune și finanțarea companiei din Gorj.
Într-un interviu la Radio Infinit, liderul sindical a apreciat experiența profesională a ministrului propus în Cabinetul condus de Luca Niculescu.
„Nu putem spune decât că este un profesionist. Până la urmă, trebuie să recunoaștem acest lucru: este un profesionist în domeniul energiei. Am văzut cu toții punctele de vedere pe care le spune în spațiul public, puncte de vedere care sunt așezate, care, unele dintre ele, nu pot fi contestate, din punctul meu de vedere. Atât cât am văzut în presă, despre dumnealui, cred că ar fi o alegere potrivită pentru Ministerul Energiei”, a declarat Jan Popescu.
Sindicaliștii vor să afle ce planuri are Dumitru Chisăliță pentru termocentralele și carierele miniere din Oltenia. „Acum, să vedem dacă viziunea dumnealui pentru partea de energie pe bază de cărbune este o viziune care coincide cu punctele noastre de vedere”, a precizat liderul sindical.
Jan Popescu îi cere lui Dumitru Chisăliță să susțină în continuare producția de energie pe bază de cărbune, pe care o consideră importantă pentru stabilitatea sistemului energetic național.
„Ajutați-ne, așa cum trebuie să ne primim banii din diferența de grant, în anul 2027, că 2026 a trecut, ajutați-ne să primim, să primească Ministerul Energiei de la buget, pe urmă, să-i vărsați în conturile Complexului Energetic Oltenia, acea majorare de capital, pentru că sunt banii care au fost prevăzuți pentru CE Oltenia, în momentul în care s-a stabilit închiderea CE Oltenia, restructurarea CE Oltenia. Nu mai discutăm de perioadă de timp, dar, până la urmă, România s-a angajat că dă și acești bani pentru Complexul Energetic Oltenia”, a declarat Jan Popescu, la Radio Infinit.
Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă, are o experiență de peste 30 de ani în sectorul energetic și a ocupat funcții de conducere în cadrul Romgaz.
Vizualizări: 610
