Ultima oră
Ludovic Orban laudă modul în care Bolojan conduce PNL-ul

Ludovic Orban, noul consilier prezidențial al președintelui Nicușor Dan, laudă modul în care actualul președinte al PNL, Ilie Bolojan, conduce formațiunea politica.
Acesta este de părere că Bolojan nu poate răspunde singur la toate atacurile asupra sa.
„Practic, la ora actuală, președintele PNL, deținând poziția de premier, comunică mai puțin în calitate de președinte al Partidului Național Liberal și comunică în calitate de premier. Și eu zic că această atitudine a premierului Bolojan este o atitudine corectă, pentru că nu încearcă să aducă avantaje politice pentru Partidul Național Liberal din faptul că deține funcția de premier. De altfel, el nu aduce nici alte avantaje pe care probabil unii le-ar aștepta din interiorul Partidului Național Liberal, pentru că este un om echilibrat, un om căruia nu prea îi place clientelismul politic și nu a manifestat, să spun, subiectivism în ceea ce privește dobândirea de anumite ciupeli de-astea de poziții, de funcții, mai luăm un prefect în plus, să mai luăm doi secretari de stat sau mai știu eu ce”, a declarat Ludovic Orban, potrivit digi24. ro.
Vizualizări: 498