Ultima oră
Lucrările la o investiție importantă, încep la Târgu Jiu

O investiție record de aproximativ 60 de milioane de euro din fonduri europene prinde contur la Târgu Jiu, unde primarul Marcel Romanescu a anunțat semnarea contractelor pentru construirea primelor două pasaje subterane pietonale din zona centrală – la intersecțiile străzilor Unirii cu Geneva și Victoriei –, proiecte de anvergură ce promit nu doar fluidizarea traficului și siguranța pietonilor, ci și amenajarea unor spații spectaculoase cu cafenele, librării și un luminator central destinat expozițiilor.
“Au fost semnate contractele pentru construirea primelor două pasaje subterane pietonale din zona centrală:
- Intersecția străzilor Unirii și Geneva
- Intersecția străzilor Victoriei și Unirii
Al treilea pasaj, cel din zona Pieței Centrale, este în procedură de licitație.
În perioada imediat următoare vor demara lucrările pentru aceste obiective majore. Vorbim despre o investiție de aproximativ 60 de milioane de euro, fonduri europene atrase la Târgu Jiu!
Ce vor aduce nou aceste pasaje, pe lângă fluidizarea traficului și siguranța pietonilor?
- Lifturi pentru accesibilitate;
- Spații socio-culturale (librărie, cafenele) și comerciale;
- Un luminator central spectaculos, perfect pentru evenimente culturale și expoziții.
Din acest moment, vă vom informa periodic și în detaliu despre fiecare etapă a lucrărilor, situația din teren și rutele alternative de circulație.
Pe lângă valoarea uriașă a finanțării europene, acest proiect va fluidiza considerabil traficul din municipiu și va garanta siguranța pietonilor. “, transmite Marcel Romanescu, primarul municipiului Targu Jiu.
Vizualizări: 209


