Ultima oră
Locuitorii unei comune gorjene rămân fără curent electric

Locuitorii și agenții economici din comuna gorjeană Fărcășești vor rămâne fără energie electrică la jumătatea lunii iunie, ca urmare a unor lucrări planificate de Distribuție Oltenia. Compania a anunțat că execută intervenții în rețelele electrice din județul Gorj pentru a crește gradul de siguranță și continuitate în alimentarea cu energie, dar și pentru a îmbunătăți parametrii de calitate ai rețelei.
Conform programului oficial transmis de operator, curentul electric va fi oprit miercuri, 17 iunie 2026, în intervalul orar 09:00 - 17:00. Sistările vor afecta consumatorii arondați mai multor posturi de transformare din localitate. Printre zonele vizate se numără PTA Fărcășești (sat Fărcășești), PTA Valea cu Apă (sat Valea cu Apă), PTAB Sală Sport Valea cu Apă (terț), precum și PTA Peșteana de Jos 1 și PTA Peșteana de Jos 2 (sat Peșteana de Jos). Reprezentanții companiei menționează că lucrările pot fi reprogramate în cazul în care condițiile meteorologice vor fi nefavorabile, iar informațiile actualizate pot fi consultate pe site-ul oficial al operatorului.
Vizualizări: 452

