Actualitate

Lider FNME: Dacă pensia e rezonabilă, vor fi mii de pensionări

Președintele Federației Naționale Mine Energie Oltenia, Dumitru Pîrvulescu, este de părere că numărul de pensionări pe noua lege, care reduce vârsta la 52 de ani pentru mineri și energeticieni, depinde de cât de mare va fi pensia.

“Întrebarea este ce se va întâmpla cu primul dosar de pensie al unui coleg. Dacă primul coleg va ieși cu o pensie rezonabilă, ceilalți sute - mii îl vor urma. Nu-i va mai intereseaza serviciul la CEO”, a spus Pîrvulescu.

Potrivit unor calcule făcute în companie, dacă legea intră în vigoare la toamnă, vor fi pensionabili 3.600 de salariați în acest an și încă două mii în următorii doi ani.

Președintele Sindicatului Energia Turceni, Eugen Iovan, a avertizat că cei care au avut condiții normale de muncă vor avea pensie mai mică decât cei cu condiții deosebite. “Oamenii trebuie să înțeleagă un lucru, la pensie li se ia în calcul cât au cotizat. E una să ieși cu 30 de ani de cotizație și alta cu 37 sau 39”, a spus Iovan.

Administrația Complexului Energetic Oltenia a prezentat miercuri sindicatelor noul plan de restructurare. Potrivit documentului, compania va rămâne în 2030 cu doar 2.613 salariați, față de circa 12 mii acum.

Vizualizări: 7,338

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Actualitate:

Citește și: