Actualitate
IPJ Gorj organizează concurs pentru funcția de șef al Postului de Poliție Stănești

Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Gorj a anunțat organizarea unui concurs pentru ocuparea funcției de șef al Postului de Poliție Stănești.
Postul este scos la concurs pe perioadă nedeterminată, iar cei care doresc să candideze trebuie să parcurgă mai întâi evaluarea psihologică. Dosarele de înscriere pot fi depuse până la data de 12 septembrie 2025.
Examenul constă într-un interviu structurat pe subiecte profesionale, care va fi înregistrat audio și/sau video și se va desfășura pe 16 octombrie 2025, la sediul IPJ Gorj din Târgu-Jiu.
Potrivit anunțului oficial publicat pe portalul Ministerului Afacerilor Interne, rezultatele pot fi contestate o singură dată, în termen de 24 de ore de la afișare, fie direct la sediul IPJ Gorj, fie prin fax.
Vizualizări: 413