Ultima oră
Incident în miez de noapte la Turburea: femeie amenințată cu moartea în propria locuință

Polițiștii din Târgu Cărbunești au fost chemați de urgență, azi-noapte, prin apel la 112, de o femeie de 32 de ani, din Turburea. Aceasta a reclamat că un bărbat a intrat fără drept în apartamentul ei și a amenințat-o cu moartea.
În urma verificărilor, s-a stabilit că, în jurul orei 03:00, un bărbat de 35 de ani, din Căpreni, a pătruns în locuința femeii prin ușa de acces, care era neîncuiată. Individul ar fi început să o amenințe, provocându-i o stare puternică de teamă.
Agresorul a fost depistat de polițiști chiar pe scara blocului și a fost transportat de urgență cu ambulanța la U.P.U. Târgu Cărbunești, fiind ulterior internat la Secția de Psihiatrie.
Deși polițiștii i-au oferit femeii posibilitatea de a completa formularul de evaluare a riscului pentru emiterea unui ordin de protecție extins, aceasta a refuzat. Totuși, i s-a pus la dispoziție o cerere prin care i se recomandă să se adreseze instanței, conform prevederilor Legii 26/2024.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru violare de domiciliu și amenințare, iar cercetările sunt în curs de desfășurare.
Vizualizări: 118