Social

Începe o nouă etapă a programului Casa Verde

Firmele de profil și instalatorii care vor să instaleze panouri fotovoltaice cumpărate cu bani de la stat se pot înscrie în programul „Casa Verde”.  După 12 mai ar urma să înceapă efectiv procedurile pentru persoanele care vor să beneficieze de cei 20 de mii de lei de la stat pentru instalarea de panouri fotovoltaice.

„În vederea participării în cadrul programului de anul acesta, toţi instalatorii vor trebui să îndeplinească procedurile aplicabile în sesiunea din acest an, respectiv să se înscrie în aplicaţie şi apoi să încheie contracte de participare cu AFM, inclusiv instalatorii care au fost validaţi în sesiunile anterioare. De asemenea, anul acesta persoanele fizice se vor înscrie personal în cadrul programului prin intermediul aplicaţiei informatice, conform graficului pe care urmează să îl publicăm pe site-ul instituţiei, fiind alocate câte trei zile lucrătoare pentru fiecare regiune”, a declarat preşedintele Administrației Fondului pentru Mediu, Laurenţiu-Adrian Neculaescu.

Prin acest program, beneficiarii obţin o finanţare de până la 90% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile, în limita sumei de 20.000 lei, pentru instalarea de sisteme de panouri fotovoltaice cu o putere de minimum 3 kW.

 

Vizualizări: 736

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Social:

Citește și: