Ultima oră

Incendiu stins de jandarmii montani

Urmare a sesizării unui polițist local din Runcu, un echipaj de jandarmi montani a intervenit de urgență pentru limitarea unui incendiu de vegetație, care se manifesta violent în comuna gorjeană Runcu, sat Bâltișoara.

Existând riscul de extindere a focului, jandarmii montani împreună cu polițistul local, doi lucrători silvici și un voluntar al Serviciului pentru Situații de Urgență au intervenit imediat și au trecut la stingerea incendiului cu extinctoare.

Totodată, au apelat numărul unic de urgență 112 pentru a solicita sprijinul echipajelor specializate de pompieri din cadrul ISU Gorj în vederea lichidării complete.

În urma evenimentului au ars mai mulți pomi și vegetație uscată, însă reacția rapidă și spiritul civic au prevenit propagarea flăcărilor și producerea unor pagube materiale majore, în apropiere fiind rețeaua de curent și case de locuit.

Atragem atenția cetățenilor că utilizarea focului deschis în zone cu vegetație uscată este periculoasă, iar vegetația favorizează arderea și propagarea rapidă a flăcărilor.

Vizualizări: 59

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: