Ultima oră

Încă o firmă oprită de Apele Române

O societate care exploatează granit în zona Pleșa din județul Gorj a fost amendată cu 80.000 de lei și obligată să își sisteze activitatea, după ce inspectorii de la Apele Române Jiu au constatat că aceasta desfășura activități fără o autorizație valabilă de gospodărire a apelor.

Potrivit reprezentanților Apele Române Jiu, sancțiunea a fost aplicată societății SC WELLHIDROMIX SRL, la punctul de lucru din Pleșa. În urma controlului, inspectorii au constatat că firma desfășura activități de exploatare a granitului fără documentul de reglementare necesar.

Pe lângă amenda de 80.000 de lei, autoritățile au dispus și sistarea activității până la obținerea autorizației de gospodărire a apelor.
Reprezentanții Apele Române Jiu atrag atenția că activitățile de exploatare și prelucrare a resurselor minerale pot avea efecte asupra cursurilor de apă, apelor de suprafață și subterane, terenurilor și echilibrului hidromorfologic al zonei.

 

Vizualizări: 207

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: