Ultima oră
I-a luat foc apartamentul de la o lumânare

Incendiu, sâmbătă după-amiază, într-un apartament situat la etajul 8 al unui bloc din Lupeni, Hunedoara. Focul a cuprins una dintre camere, iar pompierii au intervenit inclusiv cu autoscara. Din fericire, nu au fost victime.
La intervenție au fost mobilizate echipaje de pompieri din Lupeni și Petroșani, cu o autospecială de stingere, autoscara mecanică și o ambulanță SMURD.
„La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta într-una din cele trei camere ale apartamentului, pe o suprafață de circa 20 de metri pătrați”, a transmis ISU Hunedoara.
Pompierii au reușit să lichideze incendiul într-un timp scurt. Nicio persoană nu a avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind înregistrate doar pagube materiale.
Primele cercetări indică și cauza probabilă a incendiului: o lumânare aprinsă și lăsată nesupravegheată.
În urma incidentului, pompierii le reamintesc oamenilor să nu lase lumânările aprinse atunci când părăsesc încăperea și să le țină departe de perdele, mobilier, ziare sau alte materiale care se pot aprinde ușor.
Vizualizări: 165
