Ultima oră
Guvernul cere energie. Rovinari nu mai are oameni suficienți să o producă

Jan Popescu: „Obligatoriu trebuie făcute angajări”. Centrala funcționează cu trei grupuri, dar deficitul de personal devine o problemă critică
România redescoperă, în plină criză energetică, valoarea megawaților produși la Rovinari. Termocentrala a ajuns din nou să fie solicitată la maximum, cu trei grupuri energetice disponibile, în timp ce Guvernul a decis să păstreze și Grupul 5 de la Turceni în funcțiune până în 2028.
Numai că există un paradox greu de ignorat: sistemul energetic are nevoie de mai multă energie pe cărbune, însă Complexul Energetic Oltenia nu mai are suficienți oameni pentru a susține acest efort.
La Rovinari, problema personalului a ajuns într-un punct în care sindicatele cer explicit intervenția companiei și organizarea de angajări.
„Obligatoriu trebuie făcute angajări la Termocentrala Rovinari”, spune Jan Popescu, președintele executiv al Sindicatului Mine Energie Oltenia.
Potrivit acestuia, necesarul este de aproximativ 70 de angajați, în special pentru meserii deficitare: lăcătuși, electricieni, sudori și alte specializări indispensabile exploatării unei termocentrale.
Centrala poate produce. Întrebarea este cu cine
Problema nu este lipsa capacității de producție, ci lipsa oamenilor care trebuie să asigure exploatarea acesteia.
Funcționarea simultană a celor trei grupuri de la Rovinari presupune personal suficient pentru activitatea în ture, pentru intervenții, mentenanță și pentru posturile de comandă. Or, tocmai aici începe să se vadă efectul anilor în care angajările au fost limitate, iar o parte importantă a personalului calificat a ieșit din sistem.
În cazul unor specialiști, soluția găsită de CEO a fost chiar mai neobișnuită: readucerea unor pensionari la lucru.
Trei foști angajați cu experiență au fost chemați înapoi pentru a lucra în camerele de comandă, după ce centrala a fost pusă în situația de a funcționa cu trei grupuri.
Este o soluție care poate rezolva temporar o problemă, dar care nu poate reprezenta o strategie de personal pe termen lung.
Turceni rămâne în funcțiune, iar Rovinari nu mai poate aștepta
Decizia Guvernului de a menține Grupul 5 Turceni în sistem până în 2028 a schimbat și calculele privind personalul.
În scenariul în care Turceniul ar fi fost închis, o parte dintre angajații cu experiență ar fi putut reprezenta o rezervă importantă pentru celelalte capacități energetice ale CEO.
Acum, însă, acești oameni rămân la Turceni, iar Rovinariul are nevoie de personal propriu.
Asta înseamnă că problema nu mai poate fi rezolvată prin simpla redistribuire a angajaților între sucursalele companiei. Dacă se dorește ca Rovinari să rămână o capacitate importantă pentru Sistemul Energetic Național, atunci trebuie asigurată și resursa umană necesară.
Dincolo de cifre și de puterea instalată, există și problema efortului depus de salariații care au rămas.
Oamenii lucrează în ture, iar funcționarea intensă a grupurilor înseamnă presiune suplimentară asupra personalului existent.
„Oamenii au nevoie și de odihnă”, atrage atenția Jan Popescu, mesajul fiind unul simplu: nu poți cere unei centrale să funcționeze permanent la capacitate ridicată folosind aceeași echipă, deja insuficientă.
Iar într-o instalație energetică de asemenea dimensiuni, oboseala și lipsa personalului specializat nu sunt simple probleme administrative. Sunt chestiuni care țin de siguranța exploatării.
Energia există. Trebuie să existe și oamenii care o produc
Situația de la Rovinari arată, de fapt, o problemă mai mare a Complexului Energetic Oltenia.
Ani la rând s-a vorbit despre reducerea capacităților pe cărbune, despre închideri și restructurări. Acum, când sistemul energetic are din nou nevoie de producția pe cărbune, România constată că nu este suficient să ai grupuri energetice și cărbune. Ai nevoie și de oameni capabili să le opereze.
Vizualizări: 72
