Actualitate
Fost șef din CE Oltenia: „Două termocentrale se închid natural!”

Termocentralele Ișalnița și Turceni se vor închide natural, nu trebuie să le închidă ministrul Burduja! Afirmația îi aparține unui fost șef din Complexul Oltenia.
Constantin Popescu, fost membru în Consiliul de Supraveghere, în prezent primar la Turceni, spune că doar Termocentrala Rovinari va rămâne în picioare dacă nu se fac investiții masive în celelalte două, dar și în anumite cariere.
„Cunosc foarte bine situația și cunosc foarte bine starea tehnică a acestor termocentrale. Exceptând Termocentrala Rovinari, care ese într-o stare tehnică bună, celelalte termocentrale se vor închide natural pentru că au nevoie de reparații capitale. Nu doar Termocentrala Ișalnița și Turceni, și anumite cariere au nevoie de retehnologizări ca să poată să asigure fluxul de cărbune necesar”, a spus Constantin Popescu.
Popescu a mai precizat și că e nevoie de investiții serioase ca Termocentralele Turceni și Ișalnița să poată funcționa.
„Termocentrala Rovinari are trei grupuri funcționale, poate să asigure, fără să forțeze instalațiile la 6-700 de MW singură. Iar Ișalnița și Turceni să asigure back-up-ul, dar cu investiții. Sunt unități care au depășit numărul de ore de funcționare, fără reparații capitale”, a mai punctat Constantin Popescu, la Radio Infinit.
Vizualizări: 3,296