antiVirale

Foc de artificii în vârful muntelui

Distracție la limita inconștienței! Un foc de artificii a fost organizat în vârful muntelui, în comuna Schela, acolo unde în acest sfârșit de săptămână are loc un eveniment cultural intitulat „Pelerinaj de suflet românesc”. Evenimentul a devenit deja o tradiției, timp de două nopți localnicii petrecând în jurul focurilor de tabără.

 

Însă anul acesta, distracția a fost împinsă la extrem, dat fiind faptul că un foc de artificii ar fi putut provoca un incendiu de vegetație. De altfel, un imens foc de tabără a fost aprins chiar de primarul localității, Gabriel Deteșan.

Focul de artificii a fost făcut în zona de munte, cunoscută de localnici drept „Poiana lui Mihai”, la granița dintre județele Gorj și Hunedoara. Despre acel loc se spune că acolo s-a oprit, pentru ultima dată Mihai Viteazul, în toamna anului 1600, înainte de a trece în Transilvania și apoi, de a merge la Viena. Legendele locului spun că tot acolo i-a murit calul.

Sursa foto: Facebook 

Vizualizări: 378

Alte articole din antiVirale:

Citește și: