antiVirale

Faimoșii de la Survivor 2023. Printre ei, o fostă solistă de la Doina Gorjului

Maria Constantin, fosta solistă de la „Doina Gorjului”, lasă concertele pentru a participa la Survivor România 2023. „Mai sunt câteva luni până la nunta mea, dar eu totuși am ales Survivor. Cred că o să fie o vacanță frumoasă. Nu trebuie să mai calc costumele naționale, nu mai trebuie să mă machiez, să plec la evenimente, deci va fi o relaxare”, a declarat Maria Constantin la testimoniale. 

Cântăreața de muzică populară se declară pregătită pentru reality-show-ul din Republica Dominicană. „E foarte tare experiența! Știu ce mă așteaptă acolo și cumva sunt pregătită psihic. Fizic… nu știu. Psihicul contează foarte mult! Sunt genul care se adaptează destul de repede și sunt și genul de om care dacă s-a umplut paharul, cu siguranță voi spune lucrurilor pe nume, dar în același timp sunt și diplomată și încerc tot timpul să aplanez conflictele”, a spus vedeta.  

Cei 12 concurenți din tabăra Faimoșilor sunt:  Carmen Grebenişan (influencer), Ionuţ Iftimoaie (fost luptător K1), Jorge (cântăreț, prezentator TV), Ada Dumitru (actriţă), Doc - Vlad Munteanu (cântăreț hip-hop), Maria Constantin (cântăreață muzică populară),  Bianca Patrichi (dansatoare şi coregraf), Remus Boroiu (antrenor fitness), Vica Blochina (fostă balerină), Sebastian Dobrincu (antreprenor și membru al juriului la „Imperiul Leilor“), Ştefania Stănilă (fostă gimnastă), Gheboasă (manelist).

Marele premiu al concursului este în valoare de 100.000 de euro. 

Vizualizări: 1,006

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din antiVirale:

Citește și: