Ultima oră
Eveniment de excepție, la Motru

Municipiul Motru îmbracă haine de sărbătoare în aceste zile cu ocazia ediției din acest an a Zilelor Municipiului.
Printre cele mai așteptate evenimente din cadrul manifestărilor se numără Festivalul-Concurs de Muzică Populară Vocală și Instrumentală „Cântecele Motrului”, care va avea loc vineri, 29 mai, între orele 17:30 și 20:00. Evenimentul, organizat de Consiliul Local Motru, Primăria Municipiului Motru și Casa de Cultură Motru, promite o seară de neuitat dedicată tradițiilor folclorice și promovării tinerelor talente din muzica populară.
Spectacolul va debuta într-o notă dinamică și modernă, deschiderea fiind asigurată de Grupul de dans modern „Zumba” Motru. Seara va continua cu mult așteptata Gală a Laureaților, momentele competiționale fiind completate de un spectacol folcloric de excepție susținut de Taraful Rap Victor. Atmosfera de sărbătoare va fi îmbogățită de prezența ansamblului „Sânziene Mehedințene” din Drobeta-Turnu Severin și de interpretarea solistului Valentin Stanciu. Punctul culminant al serii și invitatul special al acestui festival este îndrăgitul interpret de muzică populară Gheorghe Roșoga, care va urca pe scenă pentru a le oferi celor prezenți un recital de colecție.
Vizualizări: 108
