În timp ce România ajunge să importe cantități uriașe de energie, iar Sistemul Energetic Național are probleme reale de echilibrare, unii ecologiști continuă să explice că problema este, de fapt, cărbunele.

Mesajul este simplu: închidem termocentralele și punem în loc energie regenerabilă. Doar că există o diferență uriașă între capacitatea instalată pe hârtie și energia disponibilă atunci când ai nevoie de ea.

Un parc fotovoltaic poate produce sute de megawați la prânz, dar nu poate înlocui pur și simplu o termocentrală care produce energie în bandă și poate fi comandată atunci când sistemul are nevoie.

Iar România vede acum exact cât de riscant este să-și închidă capacitățile înainte de a avea alternative funcționale.

La Rovinari, grupurile pe cărbune sunt chemate din nou să susțină sistemul, în timp ce termocentrala se confruntă cu lipsă de personal și de cărbune. Trei pensionari au fost readuși la muncă pentru a ajuta la funcționarea simultană a grupurilor.

În paralel, România importă energie pentru a-și acoperi consumul.

Și aici apare absurditatea: în loc să recunoaștem că nu poți închide ceea ce încă îți trebuie, continuăm să ne uităm la graficele cu megawați instalați în fotovoltaice și să spunem că problema este rezolvată.

Nu este.

România are nevoie de energie disponibilă și noaptea, și în zilele fără soare, și atunci când hidrocentralele nu pot produce suficient, și atunci când un reactor nuclear este oprit.

Da, România trebuie să investească masiv în regenerabile și stocare. Dar până când acestea pot asigura efectiv necesarul sistemului, închiderea precipitată a capacităților existente este pur și simplu o aventură.

Iar lecția din această vară este cât se poate de clară: când sistemul rămâne fără suficientă producție, panourile fotovoltaice nu pot fi chemate la muncă noaptea.

Atunci se întorc în scenă Rovinariul și Turceniul.

Poate că, înainte să mai închidem centrale, ar fi bine să avem întâi energia cu care să le înlocuim.