Ultima oră

Dronă explodată în Bulgaria. Cum a ajuns acolo!

Ministerul Apărării Naționale (MApN) a transmis, sâmbătă, că sistemele de supraveghere radar nu au detectat niciun vehicul aerian care să fi traversat spațiul aerian al României către Bulgaria, după ce o dronă a explodat în apropierea graniței bulgaro-română, în zona fostului punct de trecere Negru Vodă - Kardam, iar premierul bulgar a spus că drona a ajuns în Bulgaria prin România.

„În legătură cu explozia produsă pe teritoriul Bulgariei, în ziua de 8 august, în jurul orei 08.20, în proximitatea frontierei cu România, Ministerul Apărării Naționale precizează că sistemele de supraveghere radar ale MApN nu au detectat niciun vehicul aerian care să fi traversat spațiul aerian al României către Bulgaria.

De asemenea, în intervalul de timp anterior producerii exploziei, nu au fost înregistrate evoluții ale unor ținte aeriene care să indice o posibilă traiectorie prin spațiul aerian național către teritoriul Bulgariei.

MApN monitorizează permanent situația din proximitatea frontierelor României și va comunica, în măsura în care vor apărea informații relevante, date suplimentare”, a transmis MApN.

După o reuniune a Consiliului de Securitate de la Sofia, premierul bulgar a spus sâmbătă că o dronă a pătruns în spațiul aerian al Bulgariei dinspre România și a explodat la numai aproximativ 100 de metri de frontiera între cele două țări.

Deocamdată, autoritățile bulgare nu au anunțat cui aparținea drona și nici care era ținta acesteia.

După incident, Bulgaria a decis să mute forțe de la granița cu Turcia pentru a întări frontiera cu România.
 

Vizualizări: 110

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: