Ultima oră
Doliu la spital: a încetat din viață o fostă asistentă pediatrică cu peste 41 de ani de activitate

Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu anunță cu profundă tristețe stingerea din viață a doamnei Doina Butulescu, fostă asistentă medicală la Secția Pediatrie.
„Suntem cu sufletul și gândul alături de familia greu încercată”, se arată în mesajul postat de conducerea unității medicale.
Doamna Butulescu a dedicat peste patru decenii îngrijirii copiilor internați, fiind cunoscută pentru profesionalismul său și pentru grija deosebită față de micuții pacienți. Colegii o descriu ca pe un om deosebit, un profesionist devotat și un sprijin constant pentru familiile pacienților.
De-a lungul carierei, Doina Butulescu a inspirat și îndrumat colegele mai tinere, câștigând respectul și admirația întregului personal al spitalului.
„A fost un exemplu de dedicare și iubire față de meseria aleasă. Dumnezeu să o odihnească în pace și lumină!”, a transmis conducerea Spitalului Județean Târgu Jiu.
Vizualizări: 132