Ultima oră
Doi silvicultori din Gorj, trimiși în judecată într-un dosar privind presupuse avize false în SUMAL

Tribunalul Gorj a decis definitiv menținerea începerii judecății într-un dosar care vizează doi angajați ai Ocolului Silvic Peșteana, acuzați de procurori că ar fi folosit aplicația SUMAL 2.0 pentru emiterea unor avize de însoțire false, în scopul introducerii în circuitul comercial a unor cantități de material lemnos fără proveniență legală.
Instanța a respins contestația formulată de unul dintre inculpați împotriva încheierii judecătorului de cameră preliminară, iar celălalt și-a retras contestația. Hotărârea Tribunalului Gorj este definitivă, astfel că dosarul va continua pe fond la Judecătoria Târgu Jiu.
Potrivit rechizitoriului, ancheta a pornit în august 2023, după denunțul formulat de șeful unui district silvic din cadrul Ocolului Silvic Peșteana. Acesta a sesizat că un pădurar și un tehnician silvic ar fi pus în valoare masă lemnoasă pe un teren prezentat ca fiind în afara fondului forestier, deși, în realitate, suprafața ar fi aparținut fondului forestier național administrat de stat.
Procurorii susțin că, în perioada noiembrie 2021 – noiembrie 2022, pădurarul ar fi emis, prin intermediul aplicației SUMAL 2.0, opt avize de însoțire întocmite în fals, folosind partizi din care proprietarii transportaseră deja întreaga cantitate de lemn autorizată.
Conform acuzațiilor, documentele ar fi fost folosite pentru a da aparență de legalitate transportului a 19,517 metri cubi de material lemnos fără proveniență legală, lemn care ulterior ar fi fost comercializat în zona localităților Peșteana, Țicleni și împrejurimi.
În unul dintre cazurile descrise în rechizitoriu, procurorii susțin că proprietarul unei partizi exploatase și transportase integral cei șase arbori autorizați încă din septembrie 2022, în baza unui singur aviz. Cu toate acestea, câteva săptămâni mai târziu, pădurarul ar fi emis un nou aviz folosind aceeași partidă, pentru transportul unui alt volum de lemn, care, potrivit anchetatorilor, nu avea proveniență legală.
Într-un alt episod, un transport de peste trei metri cubi de lemn ar fi fost trecut fictiv pe numele unei proprietare din Urdari. Atât aceasta, cât și membrii familiei sale au declarat în anchetă că nu au solicitat și nu au efectuat acel transport.
Un șofer audiat ca martor a declarat că efectua în mod constant transporturi pentru pădurar, fiind contactat atunci când acesta găsea cumpărători. Potrivit declarației consemnate de procurori, pădurarul încărca lemnul, completa avizul în SUMAL, îl transmitea pe telefon șoferului și îl însoțea până la locul descărcării.
În același dosar este trimis în judecată și un tehnician silvic, șef de district, acuzat în legătură cu activitatea de punere în valoare și marcare a unor arbori. Acesta a contestat legalitatea rechizitoriului și a susținut că actul de acuzare nu descrie concret faptele și nu analizează elementele constitutive ale infracțiunilor imputate.
Tribunalul Gorj a respins însă toate criticile formulate, apreciind că încheierea judecătorului de cameră preliminară este legală și temeinică, astfel încât procesul penal va continua.
Cei doi inculpați beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri definitive.
Vizualizări: 127
