Ultima oră
Din Novaci, în California

De la poalele Parângului până pe coasta Pacificului. Elena Basaraba, directorul Căminului Cultural din Novaci și iubitoare a tradițiilor românești, își petrece vacanța în Statele Unite, unde a mers să-și viziteze fiica, stabilită de mulți ani în California.
Aflată peste Ocean, gorjeanca a povestit experiența primei întâlniri cu una dintre cele mai cunoscute zone de coastă din apropierea San Francisco. Nu luxul locului, casele spectaculoase sau celebrul Ritz-Carlton au impresionat-o cel mai mult, ci peisajul.
„Oceanul nesfârșit, stâncile sculptate de valuri, plajele întinse și aerul sărat al Pacificului creează o imagine care pare desprinsă dintr-o poveste. Privești în zare și ai senzația că lumea se oprește pentru câteva clipe, lăsând loc doar frumuseții”, a povestit Elena Basaraba.
Pentru cineva venit din Gorjul de sub munte, contrastul dintre peisajele de acasă și coasta Californiei a fost, firesc, uriaș. „Este o întâlnire cu măreția naturii, cu libertatea oceanului și cu un peisaj atât de diferit de cele de acasă”, mărturisește aceasta.
Half Moon Bay se află pe coasta Californiei, la sud de San Francisco, și este cunoscut pentru plajele sale de la Pacific, falezele spectaculoase și traseele de coastă.
Din vacanța americană, directorul Căminului Cultural din Novaci pare să fi adus deja și concluzia că uneori telefonul trebuie lăsat câteva clipe deoparte: „Aici înțelegi că unele locuri nu trebuie doar fotografiate, ci trăite și simțite”.
Vizualizări: 78



