Actualitate

Deschiderea unei cariere private de cărbune, contestată de localnici: ”Cine garantează că nu se dărâmă casa?”

Deschiderea unei cariere private de cărbune în bazinul Motru a stârnit nemulțumiri în rândul localnicilor. Este vorba de microcariera experimentală ce ar urma să fie deschisă în Valea lui Cuțui, pe raza satului Leurda. Oamenii au formulat observații individuale și colective prin care au cerut răspunsuri de la investitor, Energocarb Serv SRL. 

Numeroși localnici au semnalat probleme la raportul privind impactului asupra mediului aferent proiectului de deschidere a microcarierei experimentale. Au solicitat inclusiv respingerea acordului de mediu. Mare parte dintre observații au făcut referire la faptul că acest perimetru nu s-ar afla amplasat în extravilanul satului Leurda. Investitorul a trebuit să răspundă la fiecare dintre aceste probleme ridicate de localnici. 

”Conform C.U. nr.45/15.04.2022 (n.red. certificat de urbanism) emis de Primăria Motru, suprafața pe care se va realiza microcariera și pentru care se solicită emiterea acordului de mediu este situată în extravilanul localității Leurda. Nu a fost emis un C.U. pentru perimetrul Valea lui Cuțui, astfel nu putem să precizăm cu exactitate amplasamentul acestuia. În cadrul documentației s-a folosit generic denumirea perimetrul Valea lui Cuțui în locul exprimării: viitoarea microcarieră experimentală Valea lui Cuțui”, scrie la soluția de rezolvare propusă de titularul proiectului. 

”La ce distanță de case se va face microcariera?”, a întrebat un localnic. ”Locuințele cele mai apropiate aparțin localității Leurda și sunt situate o distanță de cca. 140m. Menționăm că proprietarii celor mai apropiate locuințe de amplasamentul microcarierei și-au dat acordul pentru desfășurarea activității, ca urmare a discuțiilor purtate cu reprezentanții S.C. ENERGOCARB SERV S.R.L și a măsurilor de diminuare a impactului programate”, a fost răspunsul investitorului. 

În răspuns se mai arată că această carieră va funcționa la o distanță de 750m de localitatea Horăști și la o distanță de peste 1 km de Dealul Pomilor, Băzăvani și Însurăței. 

”Cine garantează că nu se dărâmă casa?”, a întrebat un alt localnic. ”Cele mai apropiate locuințe sunt situate la cca. 140m distanță de carieră și se consideră că distanța este suficient de mare pentru a nu afecta structura de siguranță a clădirilor”, a fost răspunsul investitorului, care le-a reamintit localnicilor că a obținut acordul proprietarilor locuințelor din aproprierea carierei pentru deschiderea acesteia. 

Pentru că o altă persoană a întrebat cine va plăti casele afectate, investitorul a spus că în situația în care lucrările vor afecta accidental orice proprietate, ”titularul activității va răspunde conform legilor în vigoare”. 

La finalul lunii octombrie, la primăria Motru, a avut loc o dezbatere publică a raportului privind impactul asupra mediului.

Conform proiectului, lucrările de exploatare experimentală se vor derula pe o perioadă de cinci ani, iar din microcariera experimentală se estimează că va fi extrasă o cantitate de aproximativ 185.000 t lignit. 

Vizualizări: 5,113

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Actualitate:

Citește și: