Eveniment
Decizia instanței în cazul bărbatului care conducea cu permisul anulat de 15 ani

Bărbatul care a sfidat legea timp de 15 ani își va petrece următoarele 30 de zile în arest preventiv. Asta a decis instanța de judecată în cazul său. În „palmaresul” gorjeanului sunt și alte fapte penale.
Decizia instanței a fost constestată de cel în cauză.
„La data de 1 octombrie a.c., în continuarea cercetărilor efectuate în cauză, polițiști din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Târgu Jiu au formulat propuneri Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, în vederea sesizării instanței pentru dispunerea înlocuirii măsurii controlului judiciar ca urmare a implicării unui bărbat de 46 de ani, din comuna Runcu, în noi fapte pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală.
Față de bărbat fusese dispusă măsura controlului judiciar după ce, la data de 29 august a.c. fusese reținut pentru furt, distrugere și conducere fără permis.
În urma propunerilor formulate, instanța a decis schimbarea măsurii controlului judiciar în măsura arestului preventiv pe o perioadă de 30 zile.
Cel în cauză a formulat contestație, aceasta urmând să fie executorie după soluționare.
Reamintim faptul că, la data de 30 septembrie a.c., polițiști din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Târgu Jiu s-au sesizat cu privire la faptul că un bărbat de 46 de ani, din comuna Runcu, în zilele de 26, 27 și 30.09.2025, a condus o autoutilitară, pe DC 134 Runcu, fără a avea permis de conducere valabil, pentru nicio categorie de vehicule.
În urma verificărilor efectuate de polițiști, în bazele de date, acesta figurează cu permisul de conducere anulat din anul 2010.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
În urma probatoriului administrat, cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj”, ”, informează IPJ Gorj.
Vizualizări: 307