Ultima oră

De ce România a înregistrat cel mai mare deficit de la nivelul UE! Ce spune un primar gorjean

Irina Cojocaru, primarul comunei Bumbești Pițic, consideră că România se află într-o situație deplorabila din punct de vedere economic, deoarece s-ar fi făcut o serie de cheltuieli nejustificate.

Un termen folosit de aceasta pentru a exemplifica mai bine starea în care se află România ar fi “huzurul”, adaugă aceasta. 

 

“Huzurul a fost prea mare, chiar foarte mare, dar nu se rezumă numai la nivel de localități.. M-am uitat acum cine sunt cei care sunt în stradă.. vorbim de liderii sindicali, însă liderii sindicali… cu tot respectul pentru dumnealor. Până la urmă este nevoie și de dumnealor, dar dacă am face și am verifica cu ce se ocupă dumnealor, ce venituri au încasat, ce societăți administrează, atunci n-ar dispărea încrederea. 

Sunt oameni care stau și zic că negociază pentru cetățeni, un lucru care nu s-a întâmplat niciodată.

Negocierile sunt strict pentru dumnealor și de aici am ajuns unde am ajuns, pentru că dacă negociau pentru cetățeni rezolvau problema asta cu foarte mulți ani înainte.”, spune aceasta la Radio Accent.

Vizualizări: 1,100

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: