Actualitate

De ce nu vinde CE Oltenia mai multă energie pe PZU

Prețurile pe Piața Zilei Următoare au fost în această toamnă mai mari ca niciodată, dar Complexul Energetic Oltenia nu a putut să profite suficient de această situație. Asta pentru că, deși are capacități de producție a energiei, nu are destul cărbune.

Președintele Directoratului CE Oltenia, Daniel Burlan, a explicat situația la o conferință de specialitate: “În anii trecuți nu prea s-a dat importanță exproprierilor pentru a asigura fronturile de lucru și realizarea unei producții suplimentare de cărbune. Acest lucru s-a făcut în ultimii 3 ani, prin aprobarea de Hotărâri de Guvern de expropriere de utilitate publică și scoateri din domeniul silvic, necesare pentru accesul la materia primă (n.r. – lignitul). Până remodelăm carierele și ajungem la un nivel al producției normale, durează ceva timp. Aceasta este realitatea. Nici nu avem combustibil disponibil pentru a funcționa cu toate grupurile”.

Pe de altă parte, cantitatea care poate fi produsă a fost deja contractată, la prețuri mult mai mici decât cele care sunt pe PZU. ”Noi am vândut cea mai mare parte a producției din 2021 pe platformele la termen ale OPCOM, iar prețul mediu nu depășește 275 lei/MWh. Circa 80% din producția noastră se valorifică pe această piață. Pentru Piața Zilei Următoare, unde se înregistrează aceste vârfuri de preț, avem disponibil doar 10 – 12% din producție. În plus, deși prețurile energiei sunt favorabile în această perioadă, în același timp prețurile la CO2 sunt foarte mari. Acum prețul CO2 este de 67 de euro. La 50 de euro pe certificat înseamnă aproximativ 50% din costurile de producție ale Complexului Energetic Oltenia”, a mai explicat Burlan.

Vizualizări: 1,746

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Actualitate:

Citește și: