Ultima oră
De când vor avea permisul suspendat cei care nu își plătesc amenzile?

Permis suspendat pentru neplata amenzilor: Guvernul introduce reguli drastice pentru șoferii restanțieri prin Ordonanța privind reforma administrației publice. Din august 2026, cine nu achită amenzile de circulație în maximum trei luni de la sancționare va figura direct în baza de date a Poliției cu dreptul de a conduce suspendat.
Bogdan Despescu, secretar de stat, chestor general de poliție e explicat: „Vorbim de un termen de 90 de zile în care posesorul permisului de conducere are obligația să achite amenda primită. În cadrul acestui interval, există un termen inițial de 15 zile în care persoana sancționată poate formula contestație sau poate achita jumătate din minimul amenzii prevăzute de lege - o nouă modificare adusă din punct de vedere al regimului de constatare și sancționare a contravențiilor. După expirarea acestui termen, procedura este gestionată de autoritatea polițienească, în colaborare cu administrația publică locală. În situația în care, până la împlinirea termenului de 90 de zile, se constată că amenda nu a fost achitată, autoritatea administrației publice locale va introduce în platforma informatică ce urmează a fi operaționalizată măsura suspendării dreptului de a conduce. Măsura nu presupune ridicarea fizică a permisului de conducere, respectiv obligația șoferului de a preda documentul Nu va exista o ridicare fizică a permisului de conducere (șoferul nu va preda documentul) - există o măsură de suspendare în ceea ce înseamnă drept de conducere. Persoana care nu își achită amenda va figura cu dreptul de a conduce suspendat, măsura fiind implementată de autoritatea administrației publice locale în evidențele informatice, în baza procesului-verbal de contravenție care a parcurs procedura legală.
Termenul maxim de implementare (pentru introducerea măsurii în bazele de date) este de două zile de la expirarea celor 90 de zile. Din acel moment, în situația în care persoana este depistată de polițiști conducând un vehicul, aceasta se află în situația comiterii unei fapte de natură penală, fiind declanșată procedura de întocmire a unui dosar penal.”, potrivit informațiilor transmise la digi24. ro
Vizualizări: 351
