La modă

Cum fac oltenii varza murată

Varza murată este unul dintre alimentele nelipsite de peste an în bucătăria românească, iar gospodinele o prepară în fiecare pentru perioada rece, mai ales pentru a face sarmale.

În tradiţia populară, varza se pune la murat între Sfântul Dumitru şi Sfântul Andrei, iar modul de a o pregăti este diferit, de la o zonă la alta Pentru a avea cea mai bună varză murată, în primul rând, această trebuie să fie coaptă bine şi îndesată, să aibă foile albe şi subţiri, pentru a face uşor sarmalele.

Tăiaţi fiecărei căpăţâni de varză cotorul, scobiţi uşor şi o aşezaţi în butoi cu cotorul în sus. Înainte însă puneţi în fiecare scobitură sare grunjoasă. Apasă bine, pentru a intra o cantitate mai mare de varză, apoi presează cu câteva pietre de râu şi acoperă butoiul cu un prosop, timp de două zile.

Pe fundul butoiului, fie el de plastic sau lemn se aşează crengi uscate de mărar şi ştiuleţi de porumb. Se prepară totodată saramură cu atenţie, pentru ca toată sarea să se dizolve bine, iar apoi toarn-o peste varză. Se pune un grătar de lemne peste ea sau pietroaie de râu, apoi se aşează capacul.
Primele zile după ce este pusă varză la murat sunt cele mai importante, căci trebuie să aveţi grijă să luaţi spuma care se formează deasupra, apoi cu un furtun să suflaţi în butoi. Acest proces se repetă la câteva zile, iar după câteva săptămâni zeama ar trebui să înceapă să se acrească.

În Oltenia, bătrânii puneau în zeama de varză scoasă din butoi rondele de praz şi mâncau cu pâine caldă.

Vizualizări: 1,584

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din La modă:

Citește și: