Ultima oră

Crețan cere protecție socială pentru mineri

Liderul sindical Constantin Crețan a solicitat sprijinul europarlamentarului Dragoș Pîslaru pentru obținerea de protecție socială destinată angajaților UATAA Motru și minerilor din județul Vâlcea, ale căror locuri de muncă sunt vizate de închiderile prevăzute în PNRR. Pe lângă măsurile de compensare, Crețan a reclamat și „abuzurile” instituționale ale unor companii de stat și ale Casei de Pensii, care ar refuza eliberarea adeverințelor necesare salariaților ce au activat în condiții grele de muncă.

 “Eu îmi doream o discuție cu Pîslaru pentru că el este cel care se ocupă de fondurile europene și e un factor foarte important în PNRR. Deci ministrului Pîslaru i-am adus la cunoștință că în programul PNRR a dispărut efectiv exploatările miniere de la Alunu, Berbești, Panga și UATAA Motru. Deci factorii vinovați îi cunoaștem care sunt și aceste unități trebuie să fie prinse în programul PNRR pentru faptul că acolo sunt niște posibilități de a asigura partea de angajați și factorul social să nu avem probleme. Deci dorim același lucru ceea ce se întâmplă pentru Valea Jiului și Complexul Energetic Oltenia pentru cei de la exploatarea minieră de la Berbești, Alunu, Panga și UATAA Motru. Deci e foarte, foarte important acest lucru. De asemeni, pentru că este la Muncă interimar domnul Pîslaru, am discutat din nou abuzurile pe care le fac casele de pensii și unitățile care nu eliberează adeverințe și nu recunosc grupele de muncă. Avem peste 6000 de procese în instanța de judecată, iar statul român efectiv prin casele de pensii plătesc cheltuieli de judecată pentru că fac recursuri la acele procese în care oamenii își câștigă grupa de muncă. Deci a fost benefică întâlnirea, trebuie să facem scris către ministrul Pîslaru, care încă este la Ministerul Muncii, și să rezolvăm și problemele care apar în Legea 360 și nu au preluat anumite drepturi din Legea 197”, a declarat în spațiul public, liderul FNM.

Vizualizări: 659

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: