Ultima oră
Crede că mai multe cariere de la CEO vor fi cumpărate de cei din mediul privat

Primarul comunei Cătunele, Florinel Țuilă este de părere că, carierele din cadrul CEO care vor fi închise, vor fi cumpărate de cei din mediul privat. Acesta susține că cel mai probabil carierele miniere vor fi exploatate în continuare.
“Un privat, cu doi șefi și un contabil, ajunge să producă 50, 70, chiar 80 de mii de tone de cărbune pe lună. Are mulți muncitori și reușește să alimenteze o centrală termoelectrică, dar nu se mai dorește ca aceste centrale să funcționeze în cadrul Complexului Energetic Oltenia. Cel mai probabil, vor fi vândute, iar, după vânzare, vor fi operate de privați, care vor produce energie electrică mult mai ieftin. După închidere, privații sigur vor pune ochii pe carierele din cadrul CEO, 100%. Mai ales că, în prezent, multe zăcăminte sunt la suprafață, s-au făcut redecopertări, s-au deschis noi fronturi, iar unele sunt extrem de rentabile. De exemplu, cariera Lupoaia, pe care vor s-o închidă, are cel puțin un milion de tone de cărbune, cu o rentabilitate de 3-4 la 1. În plus, e aproape de punctul de încărcare. Deci, e vorba de cărbune eficient, cu putere calorică mare – unul dintre cele mai bune zăcăminte din Oltenia. Și totuși vor să-l închidă. Ce interes o fi acolo? La ora actuală, în zona Motru, funcționează 7-8 cariere private. Faptul că există și produc confirmă clar că este nevoie de cărbune. Nu produc la capacitatea CEO, fiind mai mici și neavând desfacere la acel nivel, dar sunt funcționale. Toate acestea însumează în jur de 5-6 patroni, personal de conducere care nu lucrează efectiv în carieră și, în total, maxim 20 de oameni. Și, totuși, produc cât o unitate minieră din CEO, care are 200 de persoane TESA și 5-6 muncitori. Aici, este pierderea reală”, a declarat în presa locală, primarul Florinel Țuilă.
Vizualizări: 712
